11 reținuți după perchezițiile DNA la frontiere, într-un dosar de corupție

S Gheorghe
5 Min Read

Percheziții DNA la frontiera de nord-est: 11 persoane reținute pentru corupție

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au desfășurat o amplă acțiune vizând rețele de corupție de la granița de nord-est a țării, în urma căreia au fost reținute 11 persoane și alte opt au fost plasate sub control judiciar.

Perchezițiile au avut loc în județele Suceava, Botoșani, Iași și Neamț, iar printre cei vizați se numără lucrători vamali și polițiști de frontieră suspectați că primeau bani pentru a permite introducerea ilegală în țară, din Ucraina, a unor bunuri interzise sau care depășeau limita legală.

Conform comunicatului DNA, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu datele de 21 și 22 septembrie 2026, față de mai mulți inculpați.

Acuzațiile aduse lucrătorilor vamali

Fediuc Loredana, lucrător vamal în cadrul Direcției Regionale Vamale Iași – Biroul Vamal de Frontieră Racovăț, este acuzată de luare de mită în formă continuată, cu zece acte materiale, și trafic de influență în formă continuată, cu șapte acte materiale.

Potrivit procurorilor, în perioada octombrie 2024 – ianuarie 2025, aceasta ar fi primit în mod repetat sume de câte 200 de euro de la un inculpat, în legătură cu îndeplinirea unor acte contrare îndatoririlor sale de serviciu. Sumele ar fi fost primite pentru a-i permite acestuia să tranziteze Punctul de Trecere a Frontierei Racovăț, județul Botoșani, cu bunuri interzise sau peste limita legală, aduse din Ucraina, fără documentele necesare și fără aplicarea măsurilor legale.

În același context, inculpata ar fi pretins că poate interveni pe lângă alți funcționari vamali aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în situațiile în care nu era prezentă și nu efectua personal controlul vamal.

Alți lucrători vamali vizați în dosar

Spinosu Iulian și Cliveț Constantin, lucrători vamali la același birou vamal, sunt acuzați fiecare de două infracțiuni de luare de mită în formă continuată.

Pavăl Sorin, Ignat Adelina Sînziana și Matei Alina Elena, de asemenea lucrători vamali la Biroul Vamal de Frontieră Racovăț, sunt acuzați fiecare de luare de mită în formă continuată.

Potrivit anchetatorilor, în perioada februarie – septembrie 2025, pentru aceleași demersuri, acești lucrători vamali ar fi primit diverse sume de bani și produse pentru a efectua controale vamale formale asupra autovehiculului cu care inculpatul urma să tranziteze punctul de trecere a frontierei, în scopul asigurării unui tratament favorabil.

Polițiști de frontieră și alte persoane implicate

Constantinescu Cezar Sorin, agent de poliție de frontieră în cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași – Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani – Sectorul Poliției de Frontieră Dorohoi, este acuzat de dare de mită.

De asemenea, alte persoane fizice fără calitate specială sunt acuzate de dare de mită, cumpărare de influență și complicitate la aceste infracțiuni, toate în formă continuată.

Control judiciar pentru opt inculpați

Procurorii anticorupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 21 septembrie 2026, față de opt inculpați.

Cîmpanu Mihai, funcționar în cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani, este acuzat de trafic de influență și complicitate la luare de mită în formă continuată.

Foca Petrică, la data faptelor agent de poliție de frontieră în cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași – Sectorul Poliției de Frontieră Dorohoi, este acuzat de luare de mită în formă continuată.

Ferman Cristian, agent de poliție de frontieră în cadrul aceluiași sector, este acuzat de două infracțiuni de omisiune a sesizării.

Băluț Lucian, Florescu Ovidiu, Bolohan Valerian-Cristinel, Lemnariu Dorina și Donțu Marinică, lucrători vamali în cadrul Direcției Regionale Vamale Iași – Biroul Vamal de Frontieră Siret, sunt acuzați fiecare de luare de mită.

Celor opt inculpați li s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu arestul la domiciliu sau arestarea preventivă.

Celor 19 inculpați le-au fost aduse la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile penale, în conformitate cu prevederile art. 309 din Codul de procedură penală.

Share This Article