Lucrări de modernizare pe 16 străzi din Târgoviște
Un nou proiect de modernizare a infrastructurii rutiere a început la Târgoviște și vizează 16 străzi și tronsoane din mai multe zone ale municipiului. Primele intervenții sunt deja în desfășurare pe strada Profesor Cornel Popa, pe tronsonul care asigură legătura cu Drumul de Centură.
Investiția nu se limitează la refacerea carosabilului. În funcție de situația existentă pe fiecare stradă, vor fi reabilitate sau realizate trotuare, refăcută rețeaua de preluare a apelor pluviale, modernizat iluminatul public și amenajate spațiile verzi.
Lista străzilor incluse în proiect
Pe lista anunțată de primarul Cristian Stan, în cadrul unei vizite în teren, se află străzile Nicolae Dobrin, Profesor Cornel Popa – tronsonul de legătură cu Drumul de Centură, Coconilor, Oituz, Vidin, Prisecii, Înfrățirii, Lămâiței, Pandurilor și Gimnaziului.
Proiectul mai cuprinde Bulevardul Regele Carol I – ramura adiacentă, Calea Ploiești – tronsonul I, strada Petru Cercel – între Calea București și Calea Ploiești, drumul de legătură dintre Calea București și Cimitirul Sârbilor, strada 1 Mai și Crângului nr. 8, în Cartierul Spaniol.
De asemenea, proiectul include amenajarea unui sens giratoriu la intersecția Bulevardului I.C. Brătianu cu strada Petru Cercel.
Declarația primarului și termenul de finalizare
„Prin acest proiect încercăm să finalizăm, într-o măsură importantă, cam tot ceea ce mai aveam de făcut în municipiul Târgoviște în ceea ce privește reabilitarea infrastructurii rutiere. Sunt 16 intervenții prin care ne vom apropia de un deznodământ fericit, reabilitarea integrală a infrastructurii rutiere din oraș”, a declarat primarul Cristian Stan.
Cea mai mare parte a intervențiilor este programată pentru anul viitor, iar administrația locală estimează că întregul proiect ar putea fi finalizat spre sfârșitul lui 2027.
