Nicușor Dan semnează sâmbătă decretul de desemnare a lui Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru
Președintele Nicușor Dan a anunțat că va semna sâmbătă, la Bistrița, decretul privind desemnarea lui Siegfried Mureșan drept candidat pentru funcția de prim-ministru. Documentul urmează să fie publicat luni în Monitorul Oficial.
„O să-l semnez mâine la Bistrița și va fi publicat în Monitorul Oficial luni”, a declarat șeful statului vineri dimineața.
Nicușor Dan a adăugat că își dorește ca Siegfried Mureșan să fie învestit de Parlament. „Eu îmi doresc să reușească. E dificil, dar eu îmi doresc să reușească”, a spus președintele.
Întrebat dacă ia în calcul dizolvarea Parlamentului și declanșarea alegerilor anticipate în cazul în care Siegfried Mureșan nu va obține susținerea necesară, Nicușor Dan a răspuns: „Haideți să ne uităm la prima etapă și după aceea să vedem”.
