Percheziții domiciliare în Dâmbovița și alte 14 județe, într-un dosar privind incidentele din Piața Victoriei
Polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul Grupuri Infracționale Violente și Serviciul de Investigații Criminale Central, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, au pus în aplicare 29 de mandate de percheziție domiciliară și 30 de mandate de aducere. Acțiunea s-a desfășurat astăzi, 22 septembrie 2026.
Perchezițiile au loc în București și în județele Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Gorj, Ialomița, Prahova, Sălaj, Timiș și Vaslui.
Ancheta vizează un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de instigare publică, ultraj, tulburarea ordinii și liniștii publice, distrugere și lovirea sau alte violențe, față de 40 de persoane. Dintre acestea, față de 10 inculpați au fost dispuse anterior măsuri preventive.
Cercetările vizează incidentele produse în contextul protestului desfășurat la data de 15 septembrie 2026, în Piața Victoriei din municipiul București. Potrivit anchetatorilor, în contextul protestului, o parte dintre participanți ar fi exercitat acte de violență și ar fi proferat amenințări la adresa jandarmilor aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
