Accident rutier la Petrești: un șofer din Franța a intrat în coliziune cu un alt autoturism
La data de 27 septembrie, în jurul orei 17:05, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Petrești.
Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit că un bărbat în vârstă de 30 de ani, domiciliat în Franța, în timp ce conducea un autoturism pe DN 61, în localitatea Petrești, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 25 de ani, din comuna Corbii Mari.
În urma accidentului, un tânăr de 19 ani, din comuna Corbii Mari, pasager în cel de-al doilea autoturism, a fost rănit și transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Zona accidentului a fost asigurată de pompierii Gărzii de Intervenție Vișina, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o autospecială SMURD. La fața locului a fost mobilizat și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Dâmbovița.
