Prețuri ținute în frâu. Povestea alimentelor plafonate
Într-o eră în care fiecare vizită la supermarket se resimte în buzunar, anunțul guvernamental de a prelungi plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază cu încă trei luni ar putea fi perceput ca o măsură binevenită. Totuși, pentru a înțelege impactul real al acestei decizii, este esențial să ne întrebăm cât de mult ne ajută, în realitate, această intervenție și ce se ascunde în spatele ei.
Recent, coaliția de guvernare a hotărât ca plafonarea să fie menținută până la 30 iunie 2026. Scopul declarat este de a limita creșterile de prețuri și de a proteja consumatorii, în special cei cu venituri mici și medii. Statul impune o limitare a adaosului comercial pe anumite produse esențiale: pâine, lapte, ouă, carne, ulei, zahăr, legume și fructe – aceleași produse pe care le cumpărăm zi de zi. Această reglementare nu este o noutate, ci o măsură inițial introdusă în 2023 ca răspuns temporar la inflație, dar care a fost extinsă repetat, devenind astfel o intervenție continuă într-o piață ce ar trebui să funcționeze liber.
Ce a determinat această nouă prelungire? Explicația oficială subliniază riscurile unor creșteri bruște de prețuri care pot afecta negativ populația. Guvernul își propune astfel să evite un dezechilibru pe piață, menținând sub control inflația alimentară. Într-un context deja marcat de costuri în creștere – de la combustibil la ceea ce înseamnă producție și transport – presiunea asupra prețurilor se resimte tot mai acut. Fără această plafonare, multe produse de bază ar putea deveni chiar mai inaccesibile.
De-a lungul timpului, experiențele consumatorilor privind această măsură au fost ambivalente. Există situații în care prețurile produselor au rămas constante, fără creșteri bruște, însă coșul total de cumpărături nu este neapărat mai ieftin. Acest paradox apare din faptul că plafonarea nu se aplică în mod automat tuturor produselor; comercianții pot compensa prin măriri de prețuri la alte produse sau prin reducerea ofertelor promoționale. Astfel, deși intervenția ajută pe anumite segmente, nu rezolvă problema de fond a costurilor în creștere.
Criticile nu lipsesc nici din partea experților economiști, care atrag atenția asupra posibilelor distorsiuni pe piață create de aceste intervenții. Aceștia subliniază riscurile pe termen lung, cum ar fi descurajarea producătorilor, presiunea suplimentară asupra comercianților și o posibilă reducere a diversității produselor disponibile. Multe autorități recunosc, de asemenea, că plafonarea nu este o soluție viabilă pe termen lung, ci mai degrabă o măsură de urgență. Această abordare seamănă cu un „plasture”: oferă suport temporar, în special pentru grupurile vulnerabile, dar nu abordează cauzele fundamentale, cum ar fi dezechilibrele economice, dependența de importuri sau creșterea costurilor de producție.
Pe termen lung, soluțiile eficiente ar trebui să se concentreze pe investiții în producția locală, sprijin pentru fermieri și îmbunătățirea lanțurilor de distribuție. Așadar, prelungirea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază apare ca o măsură necesară în contextul crizei actuale, oferind o stabilitate temporară. Totuși, nu poate fi considerată o soluție completă și cu atât mai puțin miraculoasă, deoarece realitatea economică solicită măsuri mai durabile și cu impact pe termen lung.
Alexandra Marinescu, pasionată de artă în toate formele ei, deține un master în cadrul Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare a Universității Valahia din Târgoviște.
