Vacanța la bibliotecă i-a purtat pe copiii din Răcari într-o călătorie prin istorie, știință și natură
Pentru copiii din Răcari care au optat să își petreacă o parte din vacanța de vară la bibliotecă, lecțiile au depășit limitele raților. Biblioteca Orășenească Răcari a organizat o excursie captivantă la Târgoviște, unde cei mici au avut ocazia de a se bucura de o zi plină de istorie, educație și distracție, explorând unele dintre cele mai reprezentative atracții ale orașului.
Punctul de plecare al aventurii a fost Muzeul Evoluției Omului și Tehnologiei în Paleolitic. Aici, copiii au descoperit aspecte fascinante despre evoluția și istoria omenirii, în cadrul unei experiențe interactive care a completat într-o manieră inedită activitățile educaționale desfășurate anterior în bibliotecă.
Excursia a continuat cu o vizită la Curtea Domnească și Turnul Chindiei, emblematic pentru Târgoviște, unde copiii au intrat în contact direct cu istoria medievală a orașului. Aceste locuri au fost martorele unei părți semnificative din povestea vechii Cetăți de Scaun, iar întâlnirea cu acest patrimoniu istoric a adus un plus de valoare excursiei.
După explorarea istoriei, ziua s-a încheiat la Grădina Zoologică Târgoviște, unde micii aventurieri au avut ocazia de a se destinde, lăsând deoparte lecțiile despre trecut pentru a întâlni animalele și a se bucura de o plimbare în aer liber.
„A fost o zi plină de zâmbete, curiozitate, voie bună și, mai ales, amintiri frumoase create împreună!”, a declarat Cătălina Dobre, reprezentanta Bibliotecii Orășenești Răcari, care a apreciat sprijinul primarului orașului Răcari, Marius Caravețeanu, în organizarea acestei excursii, precum și al tuturor celor care contribuie la activitățile destinate copiilor.
Această excursie face parte din programul activităților de vacanță organizate de bibliotecă, care urmăresc nu doar să promoveze lectura și învățarea, ci și să ofere copiilor ocazia de a explora locuri și povești ce prind viață din paginile cărților.
